Trooper

Troopermembrialbumepiesevideo

Formatia a fost infiintata pe 25 octombrie 1995, la Targoviste, de catre fratii Alin „Coiotu” Dinca (voce) si Aurelian „Balaurul” Dinca (chitara) impreuna cu Ionut „Oscar” Radulescu (bass) pentru a canta un heavy metal in genul idolilor lor, Iron Maiden sau Judas Priest. Initial, formatia s-a numit Megarock, apoi White Wolf, iar, odata cu cooptarea tobosarului Ionut „Negative” Fleancu, iși schimba definitiv numele in Trooper (numele trupei a fost preluat, la ideea Balaurului, din piesa The Trooper a formatiei Iron Maiden, aflata pe al patrulea album, Piece of Mind si lansata ca single pe 20 iunie 1983).

Pe 25 octombrie 1996, la fix un an de la infiintare, formatia a sustinut primul concert, la un bal al bobocilor, in fata a 1000 de oameni, cantand 3 piese: Down You Go, Remember și Soldier Of Fortune. Trupa incepe sa concerteze (in principal la balurile bobocilor din Targoviste), in formula de 4, dar simtindu-se nevoia unei a doua chitare, este cooptat Gabriel Ispas.

In 1997 apare un prim demo, intitulat Trooper’s demo, care continea trei piese. Imediat dupa inregistrarea demo-ului, Gabriel Ispas este inlocuit cu Radu „Schija” Pites si, in aceeasta formula, Trooper tine mai multe concerte (printre care la festivalul We Go Black de la Pucioasa si XMas Live de la Targoviste), culminand pe 9 mai 1998 cu un concert la Targoviste in deschidere la Iris.

Intre 1997 si 2000 grupul organizeaza anual in Targoviste un festival de muzica rock.

In 1999 are loc o altă schimbare de componenta, Ionuț Fleancu ii lasă locul in spatele tobelor lui Ionut „John” Covalciuc, iar Radu Pites paraseste grupul din cauza unor probleme personale, locul sau fiind luat de catre Laurentiu Popa. In aceasta formula, Trooper sustine concerte la Targoviste, Puciosa si in celebrul, pe atunci, Club Lenoir din Bucuresti.

In mai 2001, Trooper lanseaza al doilea demo, Trooper 2001, care continea piesele No tomorrow (care va deveni Strigat), Majesty (care va deveni Inca o lupta), Possessed (care va deveni Posedat), Life and death, Orizonturi (cu variante in romana si engleza) si Lacrima. Avand in spate un material mai complet, Trooper incepe o noua serie de concerte, multe in Bucuresti, la Club Lenoir, Club A si Club Union Jack, dar si la diverse festivaluri: Zamolxis Metalfest la Pitesti, Harley Davidson Fest la Bucuresti, concert Dialog la Targoviste, Metalheart Fest 1 la Constanta. Totodata apare si primul clip al formatiei, la piesa Orizonturi, filmat de TVR2. In 2001 formatia castiga Locul I in topul de specialitate al revistei „Heavy Metal Magazine” la categoria „Cea mai buna trupa tanara”.

Incepand cu 2002, Heavy Metal Magazine incepe promovarea masiva a formatiei Trooper, astfel ca pe 20 aprilie 2002, este lansat un prim EP, Trooper, toate versurile pieselor sunt pentru prima data in limba romana. EP-ul conține trei piese proprii (Strigat, Inca o lupta si Totul e fals) și un cover Voltaj, Nori de hartie. Urmează concerte in multe orase (Targu Mures, Sibiu, Targoviste, Iasi, Campina), dar si participari la festivaluri importante, Maximum Rock Festival in Cluj, Top T in Buzau, Corso Summer Fest in Sibiu, Metalheart Fest III in Eforie Nord, Pro Bike Fest la Snagov, Posada Rock 2002 la Cimpulung Muscel.

Pe 17 octombrie 2002 este lansat primul album de studio Trooper (tot prin Heavy Metal Magazine), intitulat simplu I, desi pe coperta nu este specificat nici un nume. Lansarea are loc odata cu lansarea albumului de debut al celor de la M.S., Rugina nu moare, la Casa Studentilor Preoteasa din Bucuresti (dublat de o lansare si in Targoviste, la Teatrul Tony Bulandra). La lansare sunt prezenti multi dintre cei care au promovat grupul in timp: Lenti Chiriac (MTV, Radio I-III), Doru Ionescu (TVR), FSU (Radio III), Radio Da-Da, Radio Orion, Antena 1, Radio D, Geni Ghenciulescu, Petre Magdin, Pepino (Parlament) etc. La sfarsitul lui 2002, Trooper concerteaza în cadrul festivalului Super Metal Live in fata a peste 500 de spectatori. Trupa ajunge iar in topurile de specialitate: Aurelian Dinca Locul I la categoria „Chitaristul anului”, Trooper I la „cel mai bun disc al anului”, Ionut Radulescu „Basistul anului”, Trooper „Grupul anului” si Alin Dinca Locul II la categoria „Cel mai bun solist vocal” dupa Cristi Minculescu. Aceste rezultate au fost inregistrate in revistele de specialitate „Bestial Metal” si „Heavy Metal Magazine”, precum si pe site-ul Hot Metal and More (www.hmm.ro – sondaj realizat prin voturile online ale vizitatorilor acestui site).

Anul 2003 debuteaza cu o cu o invitatie la emisiunea lui Florin Calinescu la postul de televiziune Tele7 abc si alte cateva concerte la festivaluri importante: Metalheart Fest IV la Costinesti, Studio Rock Open Air la Arenele Romane in Bucuresti, Top T 2003 in Buzau (pe 23 mai), Maximum Rock III in Cluj-Napoca, Biker Party in Dumbrava Sibiului, Save Vama Veche, Pro Bike Party la Snagov. Evenimentul anului il constituie deschiderea concertului Sepultura de la Bucuresti (pe 27 iunie la Arenele Romane). Tot in vara (pe 12 iulie), la Arenele Romane, Trooper deschid concertul formatiei Celelalte Cuvinte, iar, in octombrie, Balaurul si Coiotu participa la turneul 4 Motion al formatiei Iris (concerte la Iasi, Bacau, Brasov, Oradea, Cluj, Timisoara, Constanta, Bucuresti). Ca deceptiile anului 2003, Trooper sunt invitați la un concert alături de Blind Guardian, care ulterior este anulat fară nici o explicatie, iar in decembrie, Trooper sunt programati in deschidere la thrasherii germani Kreator, dar după ce sunt anuntati ca timpul lor de urcare pe șcena a fost redus drastic, membrii hotarasc sa nu mai presteze deloc, chiar daca formatia a fost atacata serios in mass-media.

Anul 2004 incepe pentru Trooper cu o pauza si cu multe cautari de studio. In ianuarie se inregistreaza 12 piese proprii si cateva cover-uri, dar din cauza unor dificultati, numai una ajunge in forma finala, Un Singur Drum. Totusi, aceasta perioada de lucru in studio aduce la aparitia, pe 1 aprilie 2004, a celui de-al doilea EP, Trooper 2004, in regim autoprodus si distribuit numai la propriile concerte si prin comanda on-line. Cu toate acestea, raspunsul fanilor este incurajator, vanzandu-se cateva sute de exemplare in cateva saptamani.

In 2004, trupa susține numeroase concerte in cluburi din Bucuresti, Targoviste, Campina, Sibiu, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Zalau, Gilau, Zlatna, Brasov, Buzau, Constanta, dar si participari la festivaluri, Top T la Buzau, Motor Rock la Bucov, Biker’s Fest la Snagov, culminand cu participarea la festivalul Stufstock 2 din Vama Veche. In acest timp, trupa cauta si un impresar care sa le sporeasca numarul de prezente scenice. S-a reusit colaborarea cu Richard Constantinidi, dar aceasta s-a destramat prematur, spre sfarsitul anului. Tot in 2004, Trooper concretizeaza conceptul de concerte rock SuperTrooper, un proiect care s-a dorit a fi cvasi-permanent, dar care, dupa numai doua editii, este abandonat, din cauza pierderilor financiare. Spre sfarsitul anului se filmeaza videoclipul pentru piesa Zorii Unei Zile Noi.

Pe 29 noiembrie 2004, formatia intra in studio-ul Diesel pentru a inregistra piesele celui de-al doilea album. Se inregistreaza 28 de piese, iar data lansarii este stabilita, dupa multe intarzieri, pentru 28 martie 2005. Insa, aproape intregul material inregistrat si aproape finalizat este pierdut din cauza defectarii hard-disk-ului pe care erau stocate toate proiectele. Pentru a nu amana inca o data aparitia albumului, formatia se decide sa inregistreze iar piesele si sa prezinte materialul pe propriu site gratis pentru download. Pe 28 martie 2005 primele piese se regasesc pe site, iar pana pe 7 aprilie 2005 este urcat intreg al doilea album Desant. Vazand efectul pozitiv al oferirii materialului gratis pentru download, trupa se hotaraste să ofere in acest mod tot materialul existent, video si audio.

Anul 2005 continua cu concerte la Bucuresti, Targoviste, Cluj-Napoca, Iasi, Arad, Slatina si cu participari la festivalurile Hellraiser Metal Meeting din Galati si Motor Rock la Bucov, iar in iulie participa la concertul umanitar „Live pentru viata”, avand ca scop ajutorarea victimelor inundatiilor din Banat, alaturi de Stefan Banica jr., Hi-Q, Nicola, Iris, Nightlosers, Vama Veche etc. Anul se termina cu concertul aniversar de 10 ani din Targoviste, de pe 11 septembrie, avandu-i ca invitati pe Incognito si Iris.

In 2006, formatia inregistreaza un nou EP, Gloria – Tribut IRIS, acesta fiind un tribut adus de Trooper intregii activitatii a formatiei Iris. Precum și celalte apariții discografice, și acest EP a fost urcat pe site și oferit gratis pentru download. In primavara si vara lui 2006, formatia concerteaza la Bucuresti, Ploiesti, Timisoara, Cluj-Napoca, Targoviste, Brasov sau Sibiu, precum si la festivalurile Top T din Buzau, Motor Rock la Bucov, HeartRock la Botosani, Road Patrol Bike Fest la Dumbravita langa Timisoara si Samfest la Satu Mare, restul anului fiind rezervat pentru inregistrarea noului album, in studioul Vita de Vie. Trooper deschid in septembrie pentru americanii de la W.A.S.P.. Pe 3 noiembrie 2006, la Clubul Studentilor Preoteasa din Bucuresti, este lansat al treilea album, Electric, cu 16 piese.

La inceputul anului 2007 este lansata noua versiune a site-ului formatiei. Dupa filmarea videoclipului piesei Ratacit pe drumul vietii, trupa pleaca in turneul de lansare al albumului Electric, concertand la Bucuresti, Iasi, Cluj-Napoca, Pitesti, Targoviste, Campina, Ploiesti, Resita, Satu Mare, Constanta, Caransebes. Deasemenea, in 2007, trupa concerteaza alaturi de trupe ca Prodigy, The Cult si Rasmus (pe 23 iunie la Insula Lacul Morii in cadrul festivalului Coke Live) si Sepultura (12 iulie la Amfiteatrul Cultural Mihai Eminescu). In toamna, Trooper este invitata sa inregistreze o piesa pe albumul aniversar de 30 de ani al formatiei Iris, cantand, pe 5 octombrie, in deschiderea concertului aniversar al acesteia de pe Aeroportul Baneasa. Tot in toamna este lansat videoclipul piesei Amintiri, iar pe 16 noiembrie 2007 are loc concertul aniversar de 12 ani in care va fi lansat si un box-set, numit Trooper 12 ani – Amintiri, care cuprinde toate cele trei albume ale trupei si un dvd, toate ambalate într-o carte ce cuprinde istoria formației.

La inceputul lui 2008 formatia pleaca in turneul national Trooper 12 ani – Amintiri, sustinand concerte la Bucuresti, Targoviste, Cluj-Napoca, Buzau (la festivalul Top T), Satu Mare, Petrosani, Timisoara, Baia Mare, Titu, Baile Herculane, Gilau, Prejmer. Pe 4 august 2008, Trooper au fost alesi pentru a deschide concertul de la Bucuresti, de pe Stadionul Cotroceni, al trupei britanice Iron Maiden. Pe 22 august, Trooper sustine primul concert in afara tarii, la festivalul Moto Bike Fest din Veliko Trnovo, Bulgaria. Primirea este facuta de chiar prim-ministrul Bulgariei, iar concertul este difuzat de televiziuna nationala bulgara.

Pe 28 noiembrie 2008, Trooper a lansat al patrulea album, Rock’n’roll pozitiv, printr-un concert special la Clubul Old School Preoteasa din Bucuresti, urmat de un turneu de promovare, cu concerte la Constanta sau Onesti. In clasamentele de rock ale anului 2008, Trooper castiga premiile de cea mai buna formatie de rock, cel mai bun album, cea mai buna lansare, cel mai bun concert aniversar.

In 2009, Trooper continua turneul de promovare al abumului. Evenimentele anului sunt deschiderea concertelor Nazareth (26 aprilie la Arenele Romane) si Manowar (5 iulie la B’est Fest). Intr-un concert grandios (care va fi lansat ca albumul live din 2010), desfasurat pe 16 octombrie 2009, la Palatul National al Copiilor din Bucuresti, Trooper lanseaza cel de-al cincilea album, Vlad Tepes – Poemele Valahiei, prima opera rock din Romania de dupa Revolutie.

Turneul de promovare incepe in toamna lui 2009 si continua si in 2010, Trooper concertand, printre altele, la Constanta, Campina, Cluj-Napoca, Timisoara, Pitesti, Targoviste, Bucuresti, Galati, Ploiesti, Sibiu, Petrosani, Buzau, Brasov, Fagaras, Bacau, Iasi, Deva, Moreni sau Vama Veche.

In 2010, pe 7 noiembrie, la Teatrul Tony Bulandra, din Targoviste, Trooper lanseaza primul album live, 15 (inregistrarea concertului de lansare al albumului Vlad Tepes – Poemele Valahiei din toamna anului precedet), aniversand totodata si 15 ani de la infiintarea trupei, urmat de un turneu national cu concerte la Bucuresti, Iasi, Suceava, Bacau, Braila, Sibiu, Campina, Brasov.

Pe 7 martie 2011, chitaristul Aurelian „Balaurul” Dinca, a fost internat la Spitalul Universitar din București, datorita problemelor de sanatate, iar pe 9 martie a suferit o interventie chirurgicala la coloana cervicala. Pentru a-l ajuta sa treaca mai usor peste momentele grele din spital, membrii trupei au postat pe site numarul sau de telefon, pentru ca fanii sa ii trimita mesaje de incurajare. Ulterior, chitaristul le-a multumit celor care au fost alaturi de el si i-au trimis mesaje de incurajare. Operatia a avut succes, iar Trooper a sustinut apoi, pe 6 mai, un concert unplugged, iar banii stransi au fost folositi pentru a acoperi costurile interventiei chirurgicale.

Pe 9 iunie 2011, Trooper au deschis concertul Scorpions de la Zone Arena din Bucuresti, iar pe 3 iulie concertul Judas Priest și Whitesnake.

Pe 30 septembrie 2011, Trooper lanseaza albumul de studio cu numarul sase, Voodoo, cu un record de 17 piese. Piesa Voodoo a beneficiat de videoclip, iar pentru piesa Scrisoare de adio, Trooper au colaborat cu tenorul Florin Georgescu. Este pentru prima oara cand o trupa romaneasca lanseaza un album intr-un format neconventional, pe un stick ce are atasata o papusa voodoo.

In 2012, Trooper deschid concertele Nazareth, de pe 27 ianuarie de la Hard Rock Cafe din Bucuresti, si Europe si Manowar, de pe 16 iunie de la Romexpo, din cadrul festivalului OST Fest. Pe 24 martie 2012, Trooper canta la Clubul Fiord din Targoviste impreuna cu fostul vocalist Iron Maiden, Blaze Bayley, impreuna cu care au lansat piesa Mercy Killer (pentru care s-a filmat si videoclip) si al patrulea EP al formatiei, Mercy Killer. In 2012, se continua turneul de lansare al albumului Voodoo, Trooper sustinand concerte de cluburi (Bucuresti, Buzau, Brasov, Constanta, Campina, Braila, Costinesti, Aiud, Iasi, Deva si Hunedoara (in aceeasi seara), Costinesti, Constanta, Galati, Ploiesti) si la festivaluri (Rock Fest de la Garnic (Caras Severin), Free Fest de la Bucov, Seawolves Bike Fest de la Mamaia, Stufstock de la Vama Veche, Peninsula de la Targu Mures), precum si al doilea concert in afara tarii, tot la Moto Bike Fest la Veliko Trnovo in Bulgaria.

In primavara lui 2013 se lanseaza videoclipul piesei Liceul cimitir (preluare Chrom Dioxid, pe versurile lui George Bacovia) si se incepe in tara primul turneu An Iron Tribute. Pe 22 mai la Arenele Romane, Trooper deschid concertul celor de la Megadeth.

Pe 19 octombrie 2013, printr-un concert la Turbohalle se lanseaza al saptelea album, Atmosfera. Pe acest album exista colaborari cu Mihai Georgescu (Zi dupa zi) si Leo Iorga (Pasii ei). Sfarsitul anului aduce doua noi mari evenimente, deschidere la Scorpions si Mike Terrana.

In 2014, pe 26 aprilie, Trooper organizeaza, la Arenele Romane, prima editie a Stelelor Rockului Romanesc, un eveniment grandios care i-a reunit pe aceeasi scena pe Cristi Minculescu & Nutu Olteanu (ex Iris), Ovidiu Ioncu „Kempes” (ex Cargo), Paul Ciuci & Adrian Tinca (Compact), Ovidiu Lipan „Tandarica” (Pasarea Rock si ex Phoenix), Dan Iliescu (Timpuri noi), Eugen Mihaescu & Gabi „Gurita” Nicolau (Krypton), Victor Solomon & Florian Stoica (ex Conexiuni).

Pe 14 iunie 2014, Trooper participa la Seawolves Bike Fest la Mamaia, ocazie cu care se filmeaza videoclipul la piesa Doua roti, inregistrata in colaborare cu Cristian Hrubaru.

In vara lui 2014, formatiei Trooper se alatura fostul chitarist al trupei Stonelight, Cristian Oftez. Pentru prima data in formula de 6, Trooper lanseaza videoclipul piesei In ziua a opta.

Toamna lui 2014 si primavara lui 2015 aduc turneul An Iron Tribute II, in cadrul caruia, pe 13 decembrie 2014, Trooper canta la Club Colectiv in Bucuresti, alaturi de Blaze Bayley.

Evenimentul primaverii 2015 il constituie concertul de pe 25 aprilie de la Arenele Romane prin care se aniverseaza 20 de ani de activitate. Pe 13 mai, la Sala Palatului, Trooper deschide concertul lui Yngwie Malmsteen, iar pe 15 iulie canta, la Arenele Romane, alaturi de Sonata Arctica.

Pe 16 aprilie 2016, la Arenele Romane, Trooper organizeaza a doua editie a Stelelor Rockului Romanesc, invitati fiind trupele Bucovina, Altar, Negura Bunget, Luna Amara si Truda, prezentator Cristian Hrubaru si invitat de onoare Nicu Covaci.

Tot in 2016 se lanseaza videoclipul la piesa Trec anii (Zi dupa zi), unde Trooper a colaborat cu Nicu Covaci, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, Calin Pop si Mihai Georgescu, precum si videoclipul piesei Coruptia ucide, versurile fiind adaptate dupa „Psamul 353” al lui Petre Strihan. Pe 24 octombrie 2016, este lansat cel de-al optulea album de studio, In ziua a opta, odata cu acesta, fiind lansat si videoclipul piesei Te simt. Concertul de lansare al albumului a avut loc pe 5 noiembrie la Club Quantic. De pe album a fost lansat si videoclip pentru piesa Nopti (cover dupa Valeriu Sterian) (1 noiembrie 2023).

La sfarsitul lui 2016 si inceputul lui 2017, Trooper sustine turneul de lansare al albumului, iar pe 13 mai 2017 canta la Arenele Romane in deschiderea concertului Deep Purple.

Pe 21 august 2017 a fost lansat primul videoclip 360 din istoria Trooper, Maturizare, cover dupa piesa lui Tudor Gheorghe. Pe 4 noiembrie 2017, la Arenele Romane, are loc a treia editie a Stelelor Rockului Romanesc, unde au fost invitati Altar, Taine, Gothic, C.A.S.H., Chrom Dioxid, Iron Cross si Iris.

In toamna lui 2017 si primavara lui 2018, Trooper desfasoara turneul national An Iron Tribute 3.

In aprilie 2018, Trooper a intrat in studio pentru a inregistra al noualea album, Stefan cel Mare – Poemele Moldovei (a doua parte din trilogia istorica a marilor domnitori romani). Albumul a fost lansat pe 1 septembrie 2018 si a fost sustinut de un turneu national si de un concert oficial de lansare, la Quantic, pe 16 februarie 2019. De pe acest album au fost lansate 3 piese cu videoclip, Judecata pe 15 august 2018, Destin pe 15 noiembrie 2018 si Sfintii nu mor niciodata pe 27 martie 2019 (inregistrare live din concertul de lansare de la Quantic).

Pe 19 aprilie 2019, la Targoviste, la Teatrul Tony Bulandra, formatia a sustinut un concert unplugged, urmat de lansarea unui EP cu piese acustice pe 22 decembrie 2019: Tari ca muntii, Zi dupa zi (Trec Anii) si Destin.

Pe 9 mai 2019, la Targoviste, Trooper sustine un concert alaturi de Orchestra Simfonica Muntenia, condusa de Daniel Jinga, ulterior lansandu-se 6 videoclipuri cu inregistrari din acest concert, Tari ca muntii (pe 4 iunie 2019), Destin (pe 11 iunie 2019), Scrisoare de adio (pe 19 iunie 2019), Maturizare (pe 26 iunie 2019), Zi dupa zi – Trec anii (pe 3 iulie 2019) si Solii turci (pe 17 iulie 2019).

Pe 18 septembrie 2019, formatia lanseaza albumul best of, Strigat, cu 18 dintre cele mai bune piese, mare parte dintre ele remasterizate. Albumul a fost lansat ca dublu cd, alaturi de primul vinil din istoria trupei. Au fost lansate si videoclipuri pentru piesele Strigat (16 septembrie 2019), Anul sarpelui (26 octombrie 2019), Solii turci (28 octombrie 2019), Nu mai conteaza (20 noiembrie 2019), O viata este prea mult (27 noiembrie 2019), Old school, baby! (5 decembrie 2019) si Doar a mea (11 decembrie 2019). Lansarea albumului este urmata de un turneu national, cu ocazia concertului de la Bucuresti, din Quantic, pe 21 decembrie 2019, Laurentiu urcand pentru ultima oara pe scena in calitate de membru al formatiei.

In urma izolarii decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus, formatia isi amana toate concertele din prima parte a anului 2020, iar, pentru a se revansa, sustine un concert live pe Facebook pe 14 martie 2020, ulterior lanseaza cateva videoclipuri inregistrare din acel concert: Nu mai conteaza (31 martie 2020), Poate ca timpul (1 aprilie 2020), Scrisoare de adio (3 aprilie 2020), Tari ca muntii (7 aprilie 2020), Dorinta (8 aprilie 2020), Pasii ei (15 aprilie 2020), Trec anii (27 aprilie 2020), Liceul cimitir (5 mai 2020), Doua roti (6 mai 2020), Amintiri (14 mai 2020), Maturizare (14 mai 2020) si Destin (18 mai 2020).

Deasemenea, Trooper lanseaza si piese live din izolare, Viata e doar un vis (16 aprilie 2020), Cat am asteptat (18 aprilie 2020), Inapoi (2 iunie 2020), Oriunde ma voi duce (5 iunie 2020), Unde esti (11 iunie 2020), Posedat (21 septembrie 2020), Pasi de argint (31 decembrie 2020), In numele tatalui (5 ianuarie 2021), Scrisoare de adio (21 ianuarie 2021), Te simt (19 februarie 2021), Pe aici nu se trece (26 februarie 2021), Cand noaptea mi te va rapi (5 martie 2021), Cum vreau eu (10 martie 2021), Vreau (22 martie 2021), Pasii ei (24 martie 2021), Ce a fost a fost (26 martie 2021), Cuvinte reci (29 martie 2021) si Valea Alba (1 aprilie 2021).

Pe 21 iunie 2021, Trooper lanseaza imnul oficial al grupului moto Archangels din Topoloveni.

Pe 21 mai 2022, Trooper lanseaza al zecelea album de studio, numit X, cu doua concerte de lansare, pe 3 si 4 iunie, la Clubul Quantic. Se lanseaza videoclipuri pentru piesele Dragoste falsa (22 iunie 2020), Radacini de dor (18 octombrie 2020), Lumea s-a stins – alaturi de tenorul Alin Stoica (10 iunie 2021), Rupi tacerea! (21 noiembrie 2021), Dansul cu focul (1 septembrie 2023 – cu imagini din cadrul concertului de lansare), Ruinele (1 octombrie 2023) si Cand esti doar un simplu om (26 ianuarie 2024 – cu imagini din cadrul concertului Rocklaureat 2 din 22 decembrie 2023).

Pe 24 septembrie 2022, in cadrul concertului de la Arenele Romane, alaturi de Olympus Mons si Intelligent Music Project, Trooper aniverseaza 20 de ani de la lansarea primului album, ocazie cu care albumul este interpretat integral, pe scena urcand si Laurentiu Popa. Piesele au fost prezentate sub forma unui concert, fara public, la Teatrul de Arta Bucuresti, pe 5 februarie 2022, cu participarea lui Laurentiu Popa, si au fost lansate ulterior pe YouTube (in decembrie 2022 – februarie 2023): StrigatInca o lupta, Nu mai pot (sa mai stau in loc), Cum vreau eu, Ultima noapte a condamnatului la moarte, Tari ca muntii, Totul e fals, Nori de hartie, Pentru tot ce-a fost si Dorinta, plus piese bonus In ziua a opta, Doua rotiZi dupa zi si Destin.

Pe 23 iunie 2023, formatia Trooper devine ambasador oficial al Bikers For Humanity, in cadrul festivalului Bikers For Humanity Rock Fest 2023 de la Brezoi.

In 2023, Trooper sustine doua concerte simfonice, pe 30 septembrie la Casa Tineretului din Timisoara, alaturi de Tymes Orchestra, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia, si pe 19 noiembrie la Sala Palatului din Bucuresti, alaturi de Orchestra Simfonica Valahia, sub bagheta dirijorului Virgil Petanca.

Pe 9 decembrie 2023, la Clubul Studentilor in Targoviste, Trooper sustine concertul cu numarul 1000.

Pentru a prefigura incheierea trilogiei inchinata istoriei si marilor domnitori romani, pe 30 aprilie 2024 se relanseaza albumul Vlad Tepes – Poemele Valahiei, intr-o varianta remixata si remasterizata.

In toamna anului 2024, Trooper lanseaza al unsprezecelea album de studio, Mihai Viteazul – Poemele Romanilor. Primele single-uri lansate sunt Liberi (pe 5 iunie 2024), In lumea asta mare (pe 1 august 2024) si Ruga (pe 1 septembrie 2024).

Pe 10 noiembrie 2024, Trooper sustine la Sala Palatului din Bucuresti un concert simfonic care include piese din intreaga trilogie a Poemelor inchinate domnitorilor romani.

Share

Comentariile sunt închise.